„În tinerețe și frumusețe, înțelepciunea este foarte rară.” (Homer). În goana după tinerețea veșnică, omul pierde din vedere viața însăși. Această goană devine obsesivă și, până la proba contrarie, nimic nu mai contează. Pentru unii nu mai contează nici măcar atunci. „Portretul lui Dorian Gray”, scrisă de Oscar Wilde a fost publicată în 1890 și de peste 130 ani continuă să treacă proba timpului.
În mod normal nu rezonez cu reinterpretări moderne și cred că multe dintre acestea se îndepărtează de subiectul principal. Însă lui Bastian Kraft i-a reușit un „Dorian Gray” al zilelor noastre timp de 1h și 15 minute. Exact cât a fost necesar. Spectacolul respectă povestea, însă un singur actor este pe scenă: Markus Meyer. Celelalte personaje joacă prin intermediul unor ecrane care împreună formează un ecran imens.
Avem în fața ochilor un Dorian Gray cu chip aurit, căci aurul este metalul cel mai prețios, solar, regal. Este echivalentul perfecțiunii după care aleargă până la finalul vieții. Final care devine insuportabil și într-un delir estetic sfârșește prin autodistrugere.
Pe tot parcursul spectacolului m-am gândit la actualitatea acestei opere și mesajul ei, la faptul că deși a trecut atât de mult timp de când a fost publicată, parcă în această perioadă este tot mai accentuată fuga după tinerețe. Intervențiile chirurgicale pentru evitarea îmbătrânirii sunt tot mai dese. Soluțiile minune sunt zilnic promovate de influencers, iar frumusețea bătrâneții anulată. Nu sunt anti proceduri de menținere a trăsăturilor, însă cred că este o linie foarte fină între a întreține și a face un scop în a rămâne veșnic tânăr. Aurul de pe chipul lui Dorian Gray are și o parte nevăzută: vanitatea.
Spectacolul „Dorian Gray” produs de Burgtheater din Austria este unul din spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) care mi-au plăcut prin interpretarea modernă și mesajul actual.
Dorian Gray
Burgtheater
Austria
Sezonul austriac
Regia: Bastian Kraft
Text: Oscar Wilde
Scenografia: Peter Baur
Costume: Dagmar Bald
Dramaturgia: Barbara Sommer
Muzica: Arthur Fussy
Lumini: Michael Hofer
Video: Michael Schüller, Peter Baur, Alexander Richter
Cu: Markus Meyer